Amărât e omul, Doamne,
Când e viața trecătoare,
Se trudește zi și noapte,
Vrea să le facă pe toate,
Dar omu-i vis trecător
Ca roua de pe ogor
Și ca frunza pomului,
Ca apa pârăului.
Și-am zis verde frunză creață,
Strânge omu-ntreaga viață,
Strânge și nu se gândește
Că-ntr-o zi le părăsește,
De-ar prețui omul viața
Ar păstra din ea dulceața,
Zi și noapte ar cânta,
Nu știe când o pleca.
Viața-i chin și supărare,
Bucurii prea multe n-are,
Bucuria trece iute
Și rămân necazuri multe,
De necaz nu moare omul,
Dar se pălește ca pomul,
De necaz omul nu moare,
Dar nici multe zile n-are.
Sensul versurilor
Piesa exprimă tristețea și efemeritatea vieții umane. Omul se trudește, dar uită să prețuiască prezentul, fiindcă viața este scurtă și plină de necazuri.