Frunzuliță de-un lipan,
Măi, al naibii pădurar,
Cum se plimbă prin lăstar
Călare pe-un cal bălan.
Calul merge binișor,
Neicuța cântă cu dor,
Merge pe bălan cântând,
Mândra-n lăstar șuierând.
Haide, hai, căluțul meu,
Fugi în zbor ca dorul meu,
Haide, hai, calule, zboară
La mândruța-n dumbrăvioară.
Drag mi-e neica pădurar
Cum se plimbă prin lăstar
În haină verde-mbrăcat,
Dulce e la sărutat.
Sensul versurilor
Cântecul descrie un pădurar plimbându-se prin pădure, cântând cu dor și fiind admirat de mândra sa. Este o imagine idilică a vieții rurale și a iubirii în mijlocul naturii.