Inimioară, inimioară,
Caldă ca o zi de vară
Într-o zi o să iei foc,
Inimă fără noroc,
Așa-mi vine, inimioară,
Să te scot din piept afară
Și să pun în loc o piatră
Să nu sufăr niciodată,
Dar știu, inimioara mea,
Și piatra s-ar măcina,
Dar tu cum să nu iei foc,
Inimă fără noroc?!
Mult mă mir, neicuț-al meu
Cum te rabdă Dumnezeu
Și pământul cum te ține,
Și tu cum trăiești pe lume?!
Că ziceai că fără mine
Viața n-are rost în lume,
Dar când a fost la luat
Ai plecat și m-ai lăsat
Și n-ai vrut, neicuț-al meu,
Să-ți unești dorul cu-al meu
Și-acum spui că-ți este greu
Că nu mai vezi chipul meu.
Dă-mi, Doamne, și mie-o dată
Că n-am cerut niciodată,
Eu nu-Ți cer un lucru mare
Să fie cu supărare,
Eu doresc, Doamne, doresc
Pe neica să-l întâlnesc
Două vorbe să-i grăiesc
Inimă să-mi răcoresc,
Vreau să-i spun că nu mi-e greu
Fără el la pieptul meu,
Doar inimioara suspină
Ca e de durere plină,
Vezi de treabă, inimioară,
Că te scot din piept afară
Și te-arunc în bătătură
Și pun pe tine țărână,
Ori te-arunc în drumul mare
Și te-oi călca în picioare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei persoane după o despărțire. Ea se luptă cu sentimentele de dor și suferință, dorindu-și să scape de durerea din inimă, dar realizând că dragostea pierdută încă o afectează profund.