Foaie verde trei lămâi,
Trei lămâi și trei gutui,
Mai trăi de mai văzui,
Îl văzui pe neicuța,
Săruta-i-aș gurița!
Neicuța când mă văzu
La murg a vorbi-ncepu:
– Aici, murgule, rămâi
Că mi-e dor de ce văzui.
Să rămâi la mândra mea
Să-ți mai țesale coama,
Să-ți mai țesale coama,
Mie să-mi dea gurița,
Să se minune lumea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și dragostea profundă a unei persoane față de neicuța sa. Natura și calul murg sunt martori ai acestei iubiri, iar dorința de a fi împreună este puternică.