M-au mâncat, mama, străinii,
M-au mâncat, mama, străinii
Cum mănâncă pâinea câinii
M-au mâncat și m-au mușcat
Mămucă, nu m-am lăsat
Raul cât ar fi de mare
Îi loc pentru fiecare, of, of
La necaz și supărare
Cântecul mi-i alinare, of, of.
Care om își lasă satul
Se cunună cu oftatul
Care om își lasă vatra
Are inima ca piatra.
Are inima ca fierul
Și-l poartă numai dorul, of, of
Dor mi-e dor și tare-aș vrea
Să mă-ntorc la vatra mea, of, of.
Dorul de sătucul drag
De poieni ce-am colindat
De cireșul de la poartă
Și de vremea mea de fată.
De la horele din sat
De bădița meu cel drag, of, of
Fugi, dorule, nu te-ntoarce
Lasă-mi inimioara-n pace, of, of.
Am umblat din loc în loc
După bine și noroc
Am umblat și-am căutat
De dragoste n-am aflat.
Ursitoarea a fost rea
Și m-o lăsat singurea, of, of
La necaz și supărare
Cântecul mie alinare, of, of
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund de casă și de satul natal, resimțit de cineva aflat departe, înstrăinat. Cântecul devine un refugiu și o alinare în fața greutăților și a singurătății.