Reconstituiri vagi; stradă prăfoasă
De mahala orientală, ora șase,
Obosit de dărnicia prietenului care turnase
Vinul peste pahare, pe masă.
Geam de pâclă, un patefon încrezut
Începea, pentru a patra oară o canțonetă.
Stradă, stradă blestemată, a ivit o siluetă,
Și ochii tăi m-au fărâmat și m-au durut
Mirosul sâmburelui crud,
De sărutare și oftat, mă încape.
Vezi? Versul e mic și e ud
De lacrimi, tentații și ape.
Prietenul acela, patefonul cârciumarului,
Poșirca cea de toate zilele sunt fără folos.
Voi strivi miezul zarzării, buzele paharului,
În cinstea prafului și a vedeniei.
Ce frumos m-ai zvârlit, ce frumos..
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și dezamăgire, evocată prin amintiri vagi și imagini ale unei mahalale. Naratorul rememorează o iubire pierdută, folosind simboluri precum patefonul și poșirca pentru a accentua sentimentul de inutilitate și regret.