Un trandafir crește la firida mea
Și-și apleacă frunzulițele jos.
Lungă-mi pare calea până la vruta mea
Și se pare că mai mor de dor.
Lungă-mi pare calea până la vruta mea
Și se pare că mai mor de dor.
Stau la masă, o carte ca să scriu,
Ca să scriu eu, vrută, al meu dor,
Ca să scriu eu, vrută, iar al meu dor,
Le le le li și-a pădurilor.
Ca să scriu eu, vrută, iar al meu dor,
Le le le li și-a pădurilor.
Un trandafir crește la fereastra mea
Și-și apleacă frunzele în jos.
Lungă-mi pare calea până la mândra mea
Și se pare c-am să mor de dor.
Lungă-mi pare calea până la mândra mea
Și se pare c-am să mor de dor.
Un trandafir crește la firida mea
Și-și apleacă frunzulițele jos.
Lungă-mi pare calea până la vruta mea
Și se pare că mai mor de dor.
Lungă-mi pare calea până la vruta mea
Și se pare că mai mor de dor.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane față de persoana iubită, folosind metafora trandafirului care crește și se apleacă, simbolizând tristețea și așteptarea. Distanța fizică și emoțională accentuează sentimentul de melancolie și dorința arzătoare de a fi alături de persoana dragă.