Mureau încet, fără curaj,
Şi trişti, şi scunzi,
Că nici triaj
Nu mai era în urma lor
Şi niciun tren,
Şi nicio gară prinsă-n stern
Să-i mute parcă din blestem.
Şi n-aveau cui
Să-i plângă dorul
Nimănui.
Mureau încet,
Nici nu ştiau
Că înşişi fiii lor erau
Ai lor şi parc-ai orşicui,
Pribegi pe zimţii cerului.
Veni o zi urcând în timp
Cu ceterele peste grind,
Aveau acum arginţi destui,
Dar parcă totuşi un alean
Că niciun cal nu mai era
Şi niciun deal, şi niciun mit
Să-l treacă murgul nărăvit
Ca nechezând, să scurme-n ger
Cu mândra-i coamă către cer,
Să şi-o reverse peste crâng
Un cal cu tropot din adânc.
Veni o vreme şi târziu,
Când latră vântul a pustiu,
Aduşi cu ochii în pământ,
Visând la murgul din adânc
Şi la zăpezile din lunci,
Crescute braţelor de-atunci,
Doar umbra unui cal,
Atât
Or aştepta-o din trecut.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de pierdere și decădere, reflectând asupra unui trecut idealizat, marcat de prezența unui cal puternic și a unor peisaje idilice. Acum, oamenii trăiesc într-o realitate tristă, visând doar la umbra acelui trecut glorios.