Copiii noștri cât sunt mici, pentru ei noi suntem tatici
Ce gingaș e și sună bine, tăticule mi-e dor de tine
Da’ vremea trece și deodată, nu mai ești tatic, de-acum ești tata
Dar și-așa tot sună bine, tată îmi e dor de tine!
După aia cresc, nu te mai plac
Din tata-ai devenit babac
Iar vorba sună trist și gol, babacule mai dă-mi un pol
Cum viața e un foc de paie, și vrei nu vrei ajungi tataie
Vorba ta în râs ți-e luată, tataie ia mai las-o baltă
În anii ce îți mai rămân o să devi doar ăl bătrân
Și vorba lor te chinuiește, bătrâne ce-ți mai trebuiește?
Copilul meu să ai știință, am fost un tata cu credință
Și din puțin de-a fost să fie, eu am răbdat și ți-am dat ție
Dar mâine fă-mi, fă-mi o bucurie
La cimitir de vii la mine, să-mi spui ca-n copilărie
Tăticule mi-e dor de tine!
Cu lacrimă-n ochi și nod în gât, chiar acum când v-a cânt asta
Nu mai pot să spun decât, băi fraților, mi-e dor de tata!
Mi-e dor de tata!
Mi-e dor de tata!
Mi-e dor de tata!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund față de tată, rememorând etapele vieții și transformările relației părinte-copil. Vorbește despre regret și nevoia de a reauzi cuvintele dragi din copilărie.