Când ajungi să crezi că viața e o povară
Și când dureri de neînțeles te-apasă greu
Când afară-i ciripit de primăvară
Iar în sufletul tău toamna e mereu
Iau atunci și sorb cu sete o țigară
Și în fumul ei ucid cumplitu-dor
Că a mea e lumea asta mare
Și de viață mă-mbăt ca de alcool
Aprinde o țigară
Și-n fumu’ ce se înalță în nori albaștrii ca un vis
Cufundate-n uitare
Și lasă dorului cărare spre abis
În fumul de țigară
Durerilor găsește tainicul liman
Găsește-o nouă zare
Și dorului alean
În fumul de țigară ce se pierde-n van
Când de ochii tăi adânci mi-e dor în noapte
Chem o rază din lumina lor de vis
În stele vin spre tine când mă-ndeamnă-n șoapte
Și-s flămând de al iubirii paradis
Iau atunci și sorb cu sete o țigară
Și în fumu ei ucid cumplitu-dor
Că a mea e lumea asta mare
Și de viață mă-mbăt ca de alcool
Aprinde o țigară
Și-n fumu’ ce se înalță în nori albaștrii ca un vis
Cufundate-n uitare
Și lasă dorului cărare spre abis
În fumul de țigară
Durerilor găsește tainicul liman
Găsește-o nouă zare
Și dorului alean
În fumul de țigară ce se pierde-n van
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dor și melancolie, folosind țigara ca pe un refugiu temporar din fața greutăților vieții. Fumul devine un simbol al uitării și al căutării unui liman pentru dureri.