Sătul de lucru caut noaptea patul,
Dar al meu suflet un drumeț se face.
Și pe când trupul doarme-ntins în pace,
Pe-a tale urme l-au împins păcatul.
E noapte neagră-n ochi-mi, totul tace,
Dar mintea-mi vede – genele holbate;
Ca și un orb mă simt în întuneric.
Și totuși înainte-mi zi se face.
E chipul tău, lumină necrezută,
De frumuseți, de taină, curăție,
Ce nopții reci lucire-i împrumută.
Din cauza ta, bălaia mea soție,
Cât ziulica trupu-odihnă n-are,
Iar noaptea sufletul în cale pleacă.
©Mihail Eminovici (Eminescu)
Sensul versurilor
Poezia exprimă dorința de odihnă după o zi de muncă, dar sufletul nu găsește pace, fiind atras de imaginea iubitei. Chipul ei aduce lumină și alinare în întunericul nopții, transformând-o într-o sursă de inspirație și refugiu.