Care-au putut veni după steag,
Era destul de roșu ca să-l vadă,
Iar unii s-au oprit pe câte-un prag,
Rămași nevolniciei proprii pradă.
Eu mă mai duc, dar când nu voi putea
Să merg înainte-n Viață tot năvalnic,
Aprinsul steag în zări l-oi arunca,
Așa cum marea roșul soare falnic
În dimineți senine, rumenind
Întinderile verzi și de argint.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre importanța de a urmări un ideal, chiar și atunci când devine dificil. Naratorul își exprimă hotărârea de a continua lupta, dar și acceptarea faptului că, la un moment dat, va trebui să predea ștafeta, aruncând "steagul în zare" pentru ca alții să-l poată prelua.