Ne-am sărutat, ne-am strâns, am râs și-am plâns,
Ne-am despărțit, ne-am împăcat iar
Cu patimă ne-am sărutat barbar,
Știind că-om plânge, după ce ne-am strâns.
Nici nu mai cred că are rost de-acum
Să facem fel și chip de jurăminte,
Că ne-om feri să ne ciocnim în drum
Și ne-om privi mai simplu, mai cuminte.
Suntem ca polii unui arc voltaic
Ce punte fac, de foc, când stau aproape;
Ori poate numai eu, poet sărman,
Teluricul Anteu din mit arhaic,
La sânul tău m-aprind. – De-or să ne-ngroape
În doi, mormântul ne va fi vulcan.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație tumultoasă, marcată de pasiune intensă, despărțiri și împăcări repetate. Vorbitorul exprimă o atracție irezistibilă, chiar dacă știe că aceasta aduce și suferință, comparând relația cu un arc voltaic sau cu mitul lui Anteu.