Când tot trecutul meu îmi vine-n minte,
şi mie des îmi vine,
o, lume falsă, îmi dau seama bine
cum rătăceşte omeneasca ginte:
simţirea ce consimte
momelii şi plăcerilor deşarte,
aduce sieşi o durere grea.
Azi ştiu, c-am încercat-o mai-nainte,
cum tu promiţi în parte
odihna ce n-o ai în zestrea ta
şi nici n-o vei avea.
Mai greu bătrânul mântuirea ştie,
decât cel care piere în pruncie.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecutului și deziluziilor vieții, subliniind dificultatea găsirii mântuirii odată cu înaintarea în vârstă. Vorbitorul își dă seama de falsitatea promisiunilor lumești și de durerea pe care o aduc plăcerile deșarte.