Unde să ducem
Această furie neastâmpărată?
Acest strigăt indescifrabil,
Această mânie zburlită,
Aceste blesteme bâlbâite,
Unde să le ducem?.
Și cum vom stăvili
Acest plânset uscat,
Aceste țipete înăbușite,
Aceste vorbe cu două tăișuri,
Unde?
Și mai ales unde vom ascunde
Onoarea aceasta neprihănită,
Când tâlharii lumii
O caută s-o sfâșie ca pe o târfă?.
Și, în sfârșit, cum vom domoli
Această furtună de jale,
Acest cutremur de furie
Și cum vom împături
Aceste steaguri ale Adevărului
Care nu se pot împături?
Sunt înălțate pe catarge de fier.
Pe niște vase nescufundate
Ce plutesc cutezătoare
În oceanele veacurilor.
Cât despre voi, Stegari,
Călăreți înflăcărați ai Pegasului,
Dacă nu puteți mânui cu dârzenie
Sulița condeiului
Și dacă nu sunteți în stare,
Atunci luați în mână
Făclia lui Prometeu
Și năpustiți-vă!
Nu ca să ardeți casele săracilor
Ci ca să incinerați statuile groazei,
Care s-a cocoțat în vârful vieții
Să batjocorească de acolo
Rănile sacre ale eroilor.
Iar dacă dați înapoi
Cuprinși de groază… Atunci
Scufundați făclia în mlaștină
Și în sângele înjurat al nevinovaților
Și apoi îngropați-vă!
Îngropați-vă cât mai repede
Și pieriți definitiv
În regatul vâscos al Rușinii!.
Versiune românească de Menelaos Ludemis
Sensul versurilor
Piesa exprimă o furie profundă și o chemare la acțiune împotriva nedreptăților și a forțelor opresive. Este un imn al rezistenței, îndemnând la apărarea valorilor și la demascarea răului, chiar cu prețul sacrificiului personal.