Vitrégă copilărie,
Cum mi-a fost sortită mie,
Deznădejde și rușine,
Alții n-or mai fi ca mine!
Deznădejde și rușine,
Alții n-or mai fi ca mine!
Taică-meu, iertat să fie,
Am aprins ochi arzători,
Maica nu i-a fost soție,
Eu am fost copil din flori.
Maica nu i-a fost soție,
Eu am fost copil din flori.
Din părinți ce n-au fost soți,
Din iubire cu păcat,
Zic din buni străbuni ca toți,
Că-i copilul blestemat!
Zic din buni străbuni ca toți,
Că-i copilul blestemat!
Frate vitreg, frații-mi spun
Și azi tot așa mă cheamă,
După tată-s frate bun,
Dar nu-s frate după mamă!
După tată-s frate bun,
Dar nu-s frate după mamă!
Moștenind pământul, vatra
Și zicând că pe dreptate,
Ei au totul de la tata,
Eu am numai ochii tatei.
Ei au totul de la tata,
Eu am numai ochii tatei.
Taică, tu, cu ochi de flăcări,
Flacăra iertată-ți fie,
Maica zâmbitoare-n lacrimi,
Maică ce n-ai fost soție,
Maica zâmbitoare-n lacrimi,
Maică ce n-ai fost soție,
N-or mai spune temător
Alți părinți, copii din flori,
N-ar mai ști cuvântul greu:
Dragoste, păcatul meu.
N-ar mai ști cuvântul greu:
Dragoste, păcatul meu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și stigmatul unui copil născut în afara căsătoriei, resimțind blestemul și discriminarea din partea familiei și a societății. Versurile reflectă tristețea și sentimentul de nedreptate al protagonistului.