Ce albastru este cerul,
Ce rece este fierul,
Ce căldură este-n sânge,
Ce urât e sufletul meu când plânge!
De ce?.
Ce înalt este muntele,
Ce mic este grǎuntele,
Ce frumoasă-i a ta privire,
Ce urâtă amintire!
De ce?.
Ce strălucește ziua soarele,
Iar noaptea felinarele,
Ce strălucește zâmbetul tău
Înecându-l pe al meu
De ce?.
De ce? Acum știu..
Nu pot al tău să fiu!
Nu poți să mă iubești
Pe altul să dezamăgești!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o serie de întrebări retorice despre lume și sentimentele interioare, culminând cu o concluzie tristă despre imposibilitatea unei relații și acceptarea suferinței. Vorbitorul realizează că nu poate fi cu persoana iubită, acceptând dezamăgirea inevitabilă.