Într-un colț de cafenea
Lângă geam, la masa mea
S-a oprit și m-a privit
Doar cu ochii mi-a zâmbit
Și mi-a spus, c-ar vrea să bea
Doar o ceașcă de cafea
Și nu știu cum s-a-ntâmplat
Lângă mine s-a așezat.
Era zvelt, înalt, frumos
Ochii verzi, dar ce folos
După mână, ce păcat
Am văzut că-i însurat
Timpul repede trecea,
Printre vorbe și cafea,
Și deloc n-am observat,
Că demult s-a-ntunecat.
2XREFREN:
Și afară plouă, plouă
Și-i trecut de ora nouă
Noi vorbim cu mare artă
Despre una, despre alta
Și nu știu de ce anume,
Nu vă pot spune pe nume,
Însă în privirea noastră,
Nu e loc de dumneavoastră.
În micuța cafenea
Lângă geam la masa mea
Cu o ceașcă între noi
Am rămas numai noi doi
Tot vorbea de vraja mea
Mai puțin de viața sa
Și deloc n-am observat
Că demult s-a-ntunecat.
REFREN2 :
Și afară plouă, plouă
Și-i trecut de ora nouă
Noi vorbim cu mare artă
Despre una, despre alta
Și nu știu de ce anume,
Nu vă pot spune pe nume,
Însă în privirea noastră,
Nu e loc de dumneavoastră
Și afară plouă, plouă
Și nu știu de ce anume,
Nu vă pot spune pe nume,
Însă în privirea noastră,
Nu e loc de dumneavoastră
Și afară plouă, plouă
Sensul versurilor
O întâlnire întâmplătoare într-o cafenea, într-o zi ploioasă, dă naștere unei atracții reciproce între doi oameni. Cu toate acestea, unul dintre ei este căsătorit, ceea ce adaugă o notă de interzis și melancolie momentului.