Șarpele casei.
Venea din curte și intra într-o gaură
Din beciul casei.
Era un șarpe gulerat, mai mult alb, alburiu.
George era copil: – Uite șarpele, uite șarpele!.
Și baba: Nu da în el,
Că ăsta e șarpele casei.
Nu face nimic.
Deocamdată nu i-a făcut nimic.
Dar peste o jumătate de an, ori un an,
Iar l-a văzut. Și l-a lovit c-o măciucă.
Se încolăcise pe ciomag și el a ridicat
Ciomagul în sus, și era să-i cadă în cap.
Se zvârcolea să moară.
Și la urmă i-a părut rău.
Da’ ce s-a supărat mama când a aflat!
Și când ne-a ars, mai târziu, casa
Zicea: „Vezi? Ai omorât șarpele casei.”
Sensul versurilor
Piesa explorează tema superstiției și a consecințelor nerespectării tradițiilor. Uciderea șarpelui casei, considerat protector, atrage asupra familiei un blestem, materializat prin incendierea casei. Naratorul exprimă regret pentru acțiunea sa impulsivă.
