Oprește!
A răcnit sufletul,
Oprește să mă dau jos!
Sunt sătul de-atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligații și legi,
Eu am fost făcut să fiu liber.
– Nu pot să mă opresc,
I-a răspuns pământul,
(Pământul din mine),
Dă-te jos din mers,
Dacă-ți dă mâna
Și fă-o chiar acum,
Când eu o să virez
Spre scârbă și tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viață,
Te iau când revin.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară intensă, în care sufletul imploră eliberarea de poveri și constrângeri. Dialogul cu pământul sugerează acceptarea inevitabilității și a ciclului vieții, oferind o perspectivă asupra morții ca o formă de odihnă temporară.