Din viața acestor oameni
Lipsesc mai multe secții,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea și norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.
Nu întâlnești aici nicio monedă,
Pentru că, neavând aur și argint,
Țăranii și-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.
Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla și cucul,
Care le cântau fără bani toată viața,
Și toată moartea.
Era primitivă,
Antică, medievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, neștiind carte, țăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.
Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pământului
Țăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.
Din loc în loc între bordeie
Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Cloșca
și Crișan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafață
Cu un uimitor simț al simetriei
Arhitectonice.
Vizitatori,
Nu atingeți sărăcia și tristețea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originale,
Ieșite din mâna, din sufletul și din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare și spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața grea a țăranilor români de-a lungul istoriei, expusă ca într-un muzeu al satului. Accentul cade pe lipsurile materiale, munca istovitoare și importanța culturii și a tradițiilor, toate acestea culminând într-o imagine a sărăciei și a rezistenței.