Ești atât de statornică în gândul meu,
Încât ai putea fi împrejmuită cu un gard.
Va fi, desigur, unul înalt, foarte înalt,
Să nu poată sări peste el aerul din restul lumii.
Și-n vârful fiecărei șipci ascuțite câte o stea:
Ca un glob obișnuit sau, și mai bine: capetele
Celor ce-au îndrăznit să te iubească.
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire atât de puternică și fixă în mintea naratorului, încât aceasta devine o obsesie. Imaginea gardului sugerează dorința de a proteja această iubire de influențele exterioare, dar și o formă de izolare și posesivitate.