Măi neicuță sprâncenat,
Cu ce foc m-ai fermecat,
Mi-ai pus farmece la poartă
Ca să nu te uit vreodată?
Spune, neică, să nu minți:
Ai încercat să mă uiți?
Că și eu am încercat,
Dar deloc nu te-am uitat!
Vino când luna răsare
Să-mi treacă de supărare,
Să pleci dimineața-n zori
Pe potecuța cu flori
Și te-oi iubi ca pe-o floare,
Iubirea farmece n-are.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința profundă și incapacitatea de a uita o iubire trecută. Persoana își cheamă iubitul să revină și promite o iubire pură, fără farmece, asemenea unei flori.