Maria Lătărețu
De ascultare
mi m
4 x.
Pe sub poala pădurii.
1. Pe sub poala pădurii
Auzii glasul mandrii
Cântai pan’ ameții
Și pe mandra n’o găsii
Pe unde venea mandra
A crescut mare iarba
Și nu mai văd potecuța
Pe unde venea mandruța.
2. Legai pușca bine-n spate
Și mă dusei mai departe
Mă-ntâlnii c-o pasărea
Și-ntrebai de mandruța
Voinice n-o căuta
Că și-a schimbat poteca
A tăiat drumu’ pe-ndoua
Și-a făcut dragoste nouă.
3. Colo-n vale la izvor
La umbra de păducel
Mandra ta-i c-un voinicel
Stă cu pușca lângă el
Că și el e vânător
Și mandra ta nu mai cântă
Stau la umbra și mănâncă
Mănâncă pui și bea vin
Și-i da merele din sân.
4. Taci pasăre nu mai spune
C-o să trag cu pușca-n tine
Pasărea din loc zbura
Și-n codru se rătăcea
Da’ voinicu’ supărat
Nebăut și nemâncat
Puse pușca căpătâi
Și cu doru s-a-nvelit
Îl luă somnu’ și-adormi
Pe sub poala pădurii
Sensul versurilor
Un tânăr își caută iubita, dar află că aceasta l-a părăsit pentru un altul. Dezamăgit și cu inima frântă, se lasă pradă somnului în mijlocul naturii.