Geaba ai, lună, lumină,
Că eu n-am inimă bună!
Geaba, lună, lumini tare,
C-a mea inimă mă doare!
Hei, lună, fii voioasă,
Pe cât ești de luminoasă,
Și caută-mi locușorul,
Unde-mi doarme puișorul!
Și voi, stelelor surori,
De ce mă lăsați să mor?
Spuneți-mi și voi ceva
Să-mi alinați durerea!
Hei, lună, fii voioasă,
Pe cât ești de luminoasă,
Și caută-mi locușorul,
Unde-mi doarme puișorul!
Spune-i tu, lună, să vie,
Inimioara să-mi mângâie,
Spune-i să nu zăbovească,
Inimioara să-mi topească!
Hei, lună, fii voioasă,
Pe cât ești de luminoasă,
Și caută-mi locușorul,
Unde-mi doarme puișorul!
Și-am auzit, lună, bine
Că și tu ai fost ca mine,
Și-ai fost fată iubitoare
Și părăsită de Soare
Tot așa-s, lună, și eu
M-a lăsat soarele meu!
Spune-i tu, lună, să vie,
Inimioara să-mi mângâie!
De nu mi-l aduci acuma,
Să-ți piară, lună, lumina!
Să rămâi întunecată,
Cum sunt eu de supărată!
Hei, lună, fii voioasă,
Pe cât ești de luminoasă,
Și caută-mi locușorul,
Unde-mi doarme puișorul!
Sensul versurilor
O persoană își exprimă durerea după o despărțire, implorând luna să-i aducă înapoi iubirea pierdută. Ea se identifică cu luna, care a fost și ea părăsită, și își varsă amarul, amenințând luna cu pierderea luminii dacă nu o ajută.