Garofiță și-un dudău
Neicuță de dorul tău
Am sădit o floare eu
Am sădit o floare eu
Și ți-am pus numele tău.
Și-i zic Floarea Dorului
Dar frumoasă ca tine nu-i
Frumoasă ca tine nu-i
Că tu n-ai asemănare
Nu semeni cu nici o floare.
Dorm c-o stea de lângă lună
Seara pe cer când lumină
Seara pe cer când lumină
Ies afară, mă uit la ea
Să-mi aline inima.
Garofiță din grădină
Te-am udat la rădăcină
Te-am udat la rădăcină
Te-am sădit și te-am udat
Și neicuța m-a uitat
Te-am sădit și te-am udat
Și neicuța m-a uitat.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei femei pentru iubitul ei, comparându-l cu frumusețea incomparabilă a unei flori. Sentimentul de abandon este accentuat de faptul că iubitul a uitat-o, în ciuda eforturilor ei de a-l păstra în amintire.