Supărată ești, pădure,
C-o picat frunza din tine,
N-ai nici dor, nici dragoste,
De ce-ți pică frunzele?
– Nu m-aș plânge, nu m-aș teme,
Dar mă trec fără de vreme.
– Pădure, verde pădure,
Netăiată de secure,
Eu am stat în tine-o zi,
Tu m-ai judecat de tri’,
Eu am stat în tine-o seară,
Tu m-ai judecat de-o vară.
În tine-am intrat copilă
Și-amu sunt babă bătrână,
Că eu nu-s de mult pe lume,
Dorul în pământ mă pune,
Dorul și țara străină
Mi-or făcut fața bătrână,
Mi-or făcut fața bătrână
Și capul caier de lână.
Sensul versurilor
Piesa exprimă tristețea și melancolia unei persoane care simte trecerea timpului și dorul de casă. Pădurea personificată devine un martor al vieții sale, iar dorul o îmbătrânește prematur.