Pe marginea pădurii
Trec soldații, sărmanii,
Tropăindu-și cizmele,
Blestemându-și părinții.
Dar mai mult măicuțele
Care i-o făcut pe ei,
Blestemându-le cu sete
De ce nu i-o făcut fete.
Munte, munte, piatră seacă,
Lasă flăcăii să treacă,
Să treacă la ciobănie,
Să scape de cătănie.
De unde cătana pleacă
Rămâne casa săracă,
Rămân boii înjugați
Și părinții supărați,
Rămâne plugu-n hotar
Și părinții cu amar.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă tristețea și greutățile soldaților, blestemând soarta și dorindu-și o viață mai bună, departe de război. Evidențiază suferința familiilor rămase acasă și impactul negativ al războiului asupra vieții rurale.