Pe cărarea rară-n jos
Merge Ion cel frumos
Cu căruța de-odolean,
Cu pana de melian,
Măi Ioane, Ionică,
Măi Ioane, măi!.
Pana vântul i-o bătea,
Ochii și gura-i râdeau,
Sprâncenele m-amăgeau,
Iar mustața m-atrăgea,
Măi Ioane, Ionică,
Măi Ioane, măi!.
Pentru sprâncene-ncordate
Umblu lumea jumătate,
Pentru ochi ca murele
Înconjor pădurile,
Măi Ioane, Ionică,
Măi Ioane, măi!
Sensul versurilor
Cântecul descrie atracția naratoarei față de Ion, un bărbat frumos de la sat. Ea este fermecată de trăsăturile lui și ar fi dispusă să facă orice pentru a-l cuceri.