Maria Iliut – Haida Roată, Roată, Roată!

Strigătură:
Haida roată, roată, roată,
Tot flăcăul ia o fată,
Că aicea-i lume bună
Și-om juca o săptămână.
Măi scripcare, bun mai ești
Că tare le potrivești,
De mi-i zice hora bună
Ți-oi lua și eu o strună.

Strigătură:
Opincile mă-nfierbântă,
Dar nu mă las de bătută,
Zi-i, bădiță, iară, iară
Că amuși se face seară.

Strigătură:
Așa-mi pasă de-un drăguț
Ca-n pădure de-un lemnuț,
Pădurea-i cu lemne multe,
Dar eu am drăguț de frunte.
Mi-o făcut mama ochii
Să pot bine-a amăgi,
Mi-o făcut mama gura
Să pot bine-a înșela.

Strigătură:
Măi Dumitre, băiețele,
Bate-o, bate-o la podele,
Pentr-un băiețel ca tine
Dau și sufletul din mine.

Strigătură:
Unde urâtul cosește
Tot ninge și viscolește,
Unde dragostea adună
Îi lună și vreme bună.
Cine joacă pe frumoasa
La vară nu-i taie coasa,
Când a merge la cosit
Să vie tot blestemând.

Strigătură:
Roată, roată, tot la iarbă,
Doamne, nu mă lua-n grabă,
Doamne, nu mă lua-n grabă
C-amu mi-i lumea mai dragă,
Zi-i, bădiță, iară, iară
Că amuși se face seară
Și mă tem c-a însera
Și-acasă n-am ce căta.

Sensul versurilor

Piesa este o strigătură ritmată de joc și voie bună, tipică dansurilor populare. Versurile celebrează dragostea, tinerețea și bucuria de a trăi, invitând la dans și petrecere.

Lasă un comentariu