Mă lasă când și când
Să trimit către tine
O pereche de lacrimi strălucitoare
Două oscioare de fluturi
Două lumine
Pe noptiera ta pâlpâind pe-nserate.
Refren: Ah, e uitarea o ușă ce-o-ncui
Peste tot ce nu vrei să mai fie
Mai pune o scândură, mai bate un cui
Zăvorește a iubirii stafie.
Ah, e uitarea o ușă ce-o-ncui..
Uitarea e-o usa ce-o-ncui..
E uitarea, o usa ce-o-ncui…
Dar oare voi putea să uit cartea roasă
A tinereții trăite până la sânge
Și pe tine cicatrice frumoasă
Care mă doare când ninge.
Refren: Ah, e uitarea o ușă ce-o-ncui
Peste tot ce nu vrei să mai fie
Mai pune o scândură, mai bate un cui
Zăvorește a iubirii stafie.
Ah, e uitarea o ușă ce-o-ncui..
Uitarea e ușa ce-o-ncui..
E uitarea, o ușa ce-o-ncui..
Sensul versurilor
Piesa explorează tema uitării ca mecanism de apărare împotriva durerii provocate de o iubire pierdută. Naratorul se întreabă dacă va putea vreodată să uite complet trecutul și persoana iubită, care a lăsat o cicatrice emoțională adâncă.