Trece viața omului
Ca frunzele codrului
Primăvara-i numai floare,
Iarna câte-un pic de soare,
Se duc zilele, se duc și vin
Peste ani și ani de viață,
Atârnăm de-un fir de ață
Cât de-amară-i frunza de pelin..
Trece vremea, trec și anii,
Trece viața mea,
Trec și dorurile toate,
Trece dragostea..
Zece ani aș da din viață
Pentru unul de copil
Dau din buzunarul vieții,
Tânăr să mai fiu.
Ce e viața omului
Ca frunzele codrului
Viața este mai frumoasă,
Fericirea stâlp la casă
Dacă-n lumea asta ai un loc
Nu e casă fără poartă
Și nici viața fără soartă
Fericirea-i floare cu noroc..
Trece vremea, trec și anii,
Trece viața mea,
Trec și dorurile toate,
Trece dragostea..
Zece ani aș da din viață
Pentru unul de copil
Dau din buzunarul vieții,
Tânăr să mai fiu.
La izvor cu apă lină
Sufletul de dor se-alină
Apa trece,
Pietrele rămân.
Sensul versurilor
Cântecul reflectă asupra trecerii timpului și a vieții, comparând-o cu efemeritatea naturii. Exprimă un sentiment de nostalgie și dorința de a retrăi momentele copilăriei, subliniind totodată importanța fericirii și a locului pe care îl avem în lume.