Omule, tu ești cât ești
Degeaba strângi și-agonisești
Omule, când n-ai mai fi
Te uită prietenii
Mai bine stai și petrece
Vrei, nu vrei, viața tot trece
Bucură-te de orice zi
Alta ca ea n-o mai fi
Și ce mi te faci mai frate
Că vine moartea într-o noapte
Le lași pe toate-ncurcate
Fiecare ia ce poate
Te zbați, omule, și fugi
Sus pe culme să ajungi
Să ajungi pe culmea vieții
În puterea tinereții
Te frămânți, omule, frate
Și trăiești pe apucate
Și trăiești pe apucate,
Trebuie să treci prin toate
Că roata mereu se-nvârte
Și treci, omule, prin multe
Și-alea rele și-alea bune
Pe toate le duci cu tine
Timpul nu mai e de-ajuns
Ca să spui ce ai de spus
Să iubești ce n-ai iubit
Să repari tot ce-ai greșit
Să ierți tot ce n-ai iertat
Să ai sufletu-mpăcat
Să primești, dar să și dai
O viață, omule, ai
De pe culmea tinereții
Tu cobori pe scara vieții
Spre sfârșitul de poveste
Care vine far’ de veste
Tabloul tău din perete
Zâmbește la cine-l vede
Dar de-un timp ce prăfuit
Că e pus la loc dosit
Nu mai e timp de privit
Că timpul este grăbit
Nu e timp de mângâiat
Și de-o lacrimă udat
Poate doar nepoții tăi
Ce i-ai crescut măricei
Se uită la el cu drag
Și-l șterg uneori de praf
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre efemeritatea vieții și importanța de a trăi clipa. Subliniază regretul lucrurilor nespuse și nefăcute, amintind de inevitabilitatea morții și de importanța de a lăsa o moștenire pozitivă.