Foaie verde, foi ca vița,
Când eram pe Ialomița
Când eram în satul meu
Mă iubeam cu un flăcău, ofofof și daoleu
Când eram în satul meu
Mă iubeam cu un flăcău, ofofof și daoleu.
Mi-era drag măndruțul meu, mai
Și dragă-i eram și eu, mai
Avea ochii ca cicoarea
Și obrazul cum e floarea, ofofof și daoleu
Avea ochii ca cicoarea
Și obrazul cum e floarea, ofofof și daoleu.
Și-am să mă întorc acasă,
Mândrului să-i fiu mireasă
Că mă-ndeamnă inima
Lângă Ialomița mea, ofofof și daoleu
Că mă-ndeamnă inima
Lângă Ialomița mea, ofofof și daoleu.
Aș mai plânge și n-am cui
Și mă frâng de dorul lui, ofofof și daoleu
Că mă-ndeamnă inima
Lângă Ialomița mea, ofofof și daoleu
Sensul versurilor
Cântecul exprimă nostalgia unei fete pentru trecutul ei, când era îndrăgostită de un flăcău în satul ei de lângă râul Ialomița. Ea își dorește să se întoarcă acasă și să-i devină mireasă, dar simte și dor și tristețe.