Strigă mândra la neica:
– Ă, lă, u, Ioane, u,
Hai, Ioane, și mă ia
Și mă du la casa ta,
Că tu mi-ai ars inima!
– Ba eu, fată, nu te-oi lua
Dacă tu n-ai otrăvi
Pe frate-tău ăl mai mic,
Că-i mai mic, dar mai voinic
Și umblă umbletul meu,
Iubește ce iubesc eu,
Și-mi ține calea mereu.
– Neică, ți-aș face voia,
Ă, lă, u, Ioane, u,
Dar nu știu ce-i otrava,
Nici cum să i-o dau să bea.
– La voi de vale-n grădină
E-o șerpoaică mare, sură
Ce-i curge venin din gură,
Pune paharul când cură,
Când o veni ostenit
Să-i dai, mândro, de băut.
– Ia, frățioare, de bea,
Ă, lă, u, Ioane, u,
Vinișor din mâna mea,
Tot de-ăsta băui și eu,
Și eu, și iubitul meu.
Vinișorul când îl bea
Otrăvit pe loc cădea,
La soră-sa se uita
Și plângând mi-o blestema:
– V-ați vorbit și tu mă pierzi,
Cununia să n-o vezi,
Numai eu când m-oi scula
Să mai joc la nunta ta,
Soră, surioara mea!.
Strigă mândra la neica:
– Ă, lă, u, Ioane, u,
Hai, Ioane, și mă ia
Și mă du la casa ta,
Că ți-am împlinit voia!
– Ba eu, fată, nu te-oi lua
Că tu când te-oi supăra
Mi-oi face și mie-așa.
Sensul versurilor
O fată este convinsă de iubitul ei să-și otrăvească fratele. După crimă, iubitul o respinge, temându-se de natura ei. Fratele blestemă sora pe patul de moarte.