Se-apleacă frunzele-n vânt,
Mie-mi vine să mă duc
Să-mi văd satul minunat
Ce cu drag m-a legănat.
Parcă ieri eram fetiță
Când fugeam la Dâmboviță
Să-nnălbesc pânza de ie,
Unde ești, copilărie?
Colindam vâlcelele,
Dealul și pădurile,
Ascultam mierla în șoaptă
În miros de pâine coaptă.
Ne strângeam fetele roată
Cu flăcăi și stam la poartă,
Iar teiul de lângă casă
Ne făcea umbriță deasă,
Nici nu știu când au zburat
Anii ce mi-au legănat
Cântecul și veselia,
Jocul și copilăria.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia pentru copilăria petrecută la sat, evocând imagini idilice ale naturii și ale vieții simple de odinioară. Vorbitorul își amintește cu drag de jocurile copilăriei, de mirosul pâinii coapte și de serile petrecute cu prietenii, regretând trecerea timpului.