Frunza-n codru-ngălbenește,
Neică, oare ce gândește,
Gândește la altă fată
Sau dragostea de-altădată?
Nu știu, nu știu, neiculiță,
Cum nu ți-e dor de guriță,
Nu știu, nu știu, puișor,
Cum poți să trăiești cu dor!.
În seara când te-am văzut
Inima mi-ai răscolit,
De-atunci nu mai pot să dorm,
Măi neicuță, de-al tău dor,
M-aș duce printr-o pădure
Poate s-o piardă de mine
Sau l-aș da pe Dâmboviță
Pân’ la tine, măi neicuță!.
Niciodată n-am gândit
Că puiul ce l-am iubit
A plecat în lumea largă
Și-a uitat că i-am fost dragă,
Eu mă topesc pe picioare
Ca floarea când dă de soare,
Tot gândindu-mă la tine
Arde inimioara-n mine.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și suferința unei femei părăsite de iubitul ei. Ea se întreabă dacă acesta o mai iubește și își amintește cu tristețe de momentele frumoase petrecute împreună, simțind cum inima îi arde de dor.