Neică, dorul de-astă-vară
Mi-a pus foc la inimioară,
Dorul de gurița ta
Mi-a pus pe jar inima,
Dorul mă scoală din somn,
Nu mă lasă nici să dorm,
Dorul mă scoate din casă,
Nici la masă nu mă lasă.
Dorul pe drumuri mă pune
De nu mai am zile bune,
Intru-n casă, ies afară,
Dorul neichii mă omoară,
Mă arde dorul, mă arde,
Și neicuța e departe,
Mă arde dorul, mă frige,
Neica la mine n-ajunge.
Hai, neicuță, hai o dată
Că dau foc la lumea toată,
Dorul tău e-afurisit,
Rău mai arde la iubit,
Vino, neicuță, pe lună
Să-mi stingi focul din inimă,
Că mi-e dor, neică, mi-e dor
De dulceața buzelor.
Cât e pământul de greu
Tot nu e ca dorul meu,
Neică, dorul de la tine
Mă bagă-n pământ cu zile,
Hai, neicuță, să ne luăm
Și de dor greu să scăpăm,
Să rămână dragostea,
Să ne cununăm cu ea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund și mistuitor al unei femei pentru iubitul ei. Intensitatea dorului este descrisă ca un foc care o arde și o consumă, afectându-i somnul, liniștea și viața de zi cu zi. Ea imploră iubitul să se întoarcă pentru a stinge acest foc și pentru a-și uni destinele.