Măi neicuță de pe vale,
Să-mi ieși diseară-n cărare,
Pe cărarea dealului
La apusul soarelui,
La răspântia cu izvor
Că nu mai pot, neicuță, de dor!
Neică, cicoarea e-n floare,
Vin’ de-mi dă o sărutare
Că ți-e gura ca fraga
Și mi-ai secat inima,
În poienița cu flori
Să ne iubim, neică, până-n zori!
Mai bine neic-ai veni
Cu tine m-aș logodi,
Soarele ne-ar cununa
Alăturea cu luna,
Să afle toată lumea,
Neică, neiculiță, de dragostea mea,
Și florile câmpului,
Și izvorul din cărarea dealului.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința arzătoare a unei fete de a se întâlni cu iubitul ei într-un cadru natural idilic. Ea își dorește o logodnă sub auspiciile naturii, soarele și luna fiind martori ai iubirii lor.