Foaie verde mărăcine,
Frică mi-e că mor ca mâine
Și-averea mea cui rămâne?
De-o rămâne la fată
La vreme să-mi spună „Tată!”,
De-o rămâne la băiat
Mor cu sufletu-mpăcat.
Mai acum vreo zece ani
Aveam prieteni, n-aveam bani,
Dar acuma am dușmani,
Ei spun că m-am pricopsit,
Dar nu știu cât am muncit,
Se uită cu răutate
Că am în casă de toate,
Dar nu știu cât am muncit,
Doamne, cât m-am chinuit!
Mâncați, fraților, și beți
Că nu știți ce zile-aveți,
Moartea vine la-ntâmplare
Și mori plin de supărare,
C-așa-i de scurtă viața,
E mai subțire ca ața,
Ieși din casă pân-afară,
Nu știi de te întorci iară,
Și nu știi ce-aduce ceasul,
Bucuria sau necazul,
Și nu știi ziua de mâine
Cu ce belele mai vine!
Sensul versurilor
Piesa exprimă teama de moarte și incertitudinea cu privire la soarta averii. Reflectă asupra relațiilor interumane, a muncii și a fragilității vieții, îndemnând la a trăi clipa.