Degeaba mă mai duc acasă,
Mi-e inima friptă, arsă,
Sufletul mi-e ca pământul,
După tine-mi zboară gândul.
Când mă scol noaptea din somn
Și văd așternutul gol
Nu-ți văd pălăria-n cui,
N-am o vorbă cui să spui.
Mă duc să mă culc în flori
Și le spun durerea lor,
Mă duc să plâng în livadă,
Nimenea să nu mă vadă,
Mă duc să plâng pe câmpie,
Nimenea să nu mă știe.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și singurătatea resimțită după o despărțire. Protagonistul caută alinare în natură, dar tristețea persistă, accentuată de amintirea persoanei pierdute.