De ce, Doamne, dorul
Amărăște omul,
De ce dragostea
Arde inima?
Că dacă ai dor
Te scoală noaptea din somn,
Te dai jos din pat
De parc-ai fi beat.
De-aș putea să-l vând
L-aș duce la târg,
Pe cinci mii l-aș da,
Cine să mi-l ia?!
L-aș da și pe patru,
Și pe trei, fir-ar al dracu,
L-aș da și pe-o mie,
Și pe datorie.
Cine n-are dor
Trăiește ușor,
Nu e chinuit,
Doarme liniștit,
Nu știe de drag,
Nu-i trebuie niciun leac,
În bobi nu ghicește,
Fericit trăiește.
Dar și fără dor
Tot pe-atât să dorm,
La ce să trăiești
Dacă nu iubești?!
Mai bine cu dor
Că te mai scoală din somn,
Te mai perpelești,
Așa-i când iubești.
Cât am să trăiesc
N-o să mai iubesc
Că nu vreau să mor
De foc și de dor,
Că și eu am dor,
M-a făcut din om neom,
Dar mai am nițel
Și-o să scap de el
Și pe ochi mă jur
Că de-aș leșina în drum
N-o să mai iubesc,
Să mai pătimesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă chinul dorului și al dragostei, oscilând între dorința de a scăpa de suferință și recunoașterea faptului că iubirea, chiar și cu durerea ei, dă sens vieții. Vorbitorul se luptă cu ideea de a renunța la iubire pentru a evita suferința, dar realizează că o viață fără iubire ar fi lipsită de sens.