Cine-i om și se pricepe
Dragostea de unde-ncepe:
Vara din câmpul cu flori,
iarna pe la șezători,
Din poale cu floricele
Și din buze subțirele,
De la busuiocul verde,
De la mijlocel cu bete.
Dragostea e poamă dulce
Cine poate să n-o guste,
Că dac-apuci a gusta
Nu te mai poți sătura,
Și nimeni nu te mai scapă
Că de orice om se leagă,
Și de mine s-a legat
Și duc dorul ne-ncetat.
De-aș trăi ca frunza-n fag,
Să trăiesc cu cin’ mi-e drag,
Cu neica să mă iubesc
Și vorbe dulci să-i vorbesc,
Că mi-e neica Bobocel
Și nu mai pot după el,
Când îl iubesc înflorește,
Dacă-l las se ofilește.
Sensul versurilor
Cântecul explorează originea și natura omniprezentă a dragostei, comparând-o cu elemente ale naturii și subliniind dorul profund resimțit de cel îndrăgostit. Dragostea este descrisă ca o forță vitală, esențială pentru fericire și împlinire.