Frunzuliță, trei alune,
Ce mi-e mie drag pe lume:
Mărul care face mere,
Omul fără vorbe rele,
Mi-e drag și-oi căta prin lume
Numai om cu vorbe bune.
Frumos e nucul cu nuci
Și omul cu vorbe dulci,
Drag îmi e câmpul cu fragi
Și omul cu vorbe dragi,
Dulci sunt strugurii din vie
Și omul de omenie.
Eu ascult, maica mă-nvață
Să iubesc de dimineață
Om frumos și cu dulceață
Voinic și rumen la față,
Băiat de la noi din sat
Și la minte așezat,
Că averea-i omenia,
Dragostea și hărnicia,
Unde oameni buni se-adună
E soare și viață bună.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă aprecierea pentru lucrurile simple și frumoase din viață, punând accent pe importanța oamenilor buni, a naturii și a valorilor morale precum omenia, dragostea și hărnicia. Este o celebrare a vieții rurale și a tradițiilor românești.