Sus pe plaiul dealului
Bate vântul dorului,
Du-te, dor, în Valea Seacă,
Spune-i cucului să tacă,
Să se lase de cântat
Că neicuța m-a lăsat.
Dorule afurisit,
La față m-ai ofilit,
Fiindcă la inima mea
Ce s-a pus nu se mai ia,
S-a pus dragoste și dor,
Nu se ia pân-am să mor.
Treci, neicuță, dealu-ncoace
Că n-am dorului ce-i face,
Că nu-i dor ca dorurile
Să-l alini cu gândurile,
Și e dor de la inimă,
Vino, neică, de-l alină.
Când eram de nu iubeam
Unde mă culcam dormeam,
Dar acum de când iubesc
Liniștea nu mi-o găsesc,
Mă gândesc, neicuță, bine
Cum să fac să fiu cu tine.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul profund de dor și melancolie resimțit după o despărțire. Persoana suferă din dragoste și își caută alinarea, dar dorul este atât de puternic încât nu găsește liniște.