O mamă-ndurerată așteaptă la fereastră
Să-i vină copilașii prin lume-mprăștiați.
„Veniți, copiii mamei, veniți la casa noastră!
De ce de mama voi tot mai des uitați?”
E gata cozonacul, e gata și mâncarea,
Ea-nșiră, apoi strânge de pe masă tot.
„Se vede că nici azi nu-mi mai aud chemarea
Ei lasă, nu-i nimic, să mai aștept eu pot.”
S-a întărit ca piatra cozonacul mamei,
Ea face altul, mai mare, mai frumos.
Și-n timp ce greu frământă își numără toți anii,
S-accepte că-i bătrână e tare de dureros.
Miroase-a cozonac, iar mama stă pe gânduri
Și are-n mâini o poză de când erau micuți.
Un junghi la inima tot mai des o apasă,
„Când veți veni la mama, iubiții mei puiuți?”
Se lasă grea pe scaun, respiră rar, adânc,
Pronunță-n șoaptă nume de copii.
Și simte cum îi bate ultimul ei zvâc.
Închide pe veci ochii, de dragoste pustii.
Voi mergeți la măicuța, nu știți când bate ceasul
Despărțirii de părinți și nu lăsați pe mâine.
Iar dacă mamei îi tremură mai des glasul
Mergeți acasă, să n-o găsiți și voi cu poza-n mână.
Sensul versurilor
O mamă îmbătrânită așteaptă cu dor vizita copiilor ei, simțind cum timpul trece și sănătatea o părăsește. Versurile exprimă tristețea și regretul unei mame care se simte uitată și singură, culminând cu moartea ei în așteptarea celor dragi.