Toată iarna mi-adăstai
Cu merinde pe cinci cai
Să vină luna lui mai
Să mai trăiesc iar un trai,
Nu băui, nici nu mâncai,
Când veni luna lui mai
Numai la cuc mi-ascultai,
Să mă trag la brad umbros
Cu neicuț-al meu frumos,
Cu ocaua plină rasă,
Cu găina friptă grasă,
Iarnă-i lungă și geroasă,
Vara-i scurtă și frumoasă
N-aș mai da o zi pe-acasă,
Aș tot rătăci prin codru
Cu neica să-mi petrec doru’.
Veni toamna fără veste
Suflă vântul sus pe creste,
Frunza-n codru-ngălbenește
Și toți cucii mi-i gonește,
Mă gonește și pe mine,
Neicuță, de lângă tine,
Mă despart cu greu de codru,
Nu știu ce-oi face cu doru’,
De-ar trece iarna cu bine
Să mă-ntorc, codre, la tine,
Cu neica să mă-ntâlnesc
C-am multe să-i povestesc.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul de vară și de iubire, în antiteză cu iarna grea. Naratoarea tânjește după reîntoarcerea în natură alături de persoana iubită, după o iarnă lungă și grea.