Frunzuliță de potbal,
Suie-mă, neică, pe cal
Să fac drumul tot călare
Că nu mai pot de picioare,
Că mi-e drumul glonțuros
Și nu pot merge pe jos.
Neicuța așa-mi grăi:
– Eu, mândruțo, te-aș sui,
Dar mi-e murgul tinerel
Și-mi pare cam rău de el,
Drumu-i lung și pietruit
Și murgul nepotcovit.
– Duce murgul doi și trei,
Dar pe noi – doi porumbei?!
– Duce murgul trei și patru,
Dar nevasta și bărbatul!
– Duce murgul patru, cinci,
Dar pe noi – niște voinci?!.
Murgule, pasul zorește
Că neicuța mă iubește
Și-am plecat cu el la bâlci
După basma și papuci,
Am plecat la bâlci de țară
Și ne-ntoarcem mâine seară.
Sensul versurilor
O fată roagă pe iubitul ei să o urce pe cal pentru a călători împreună. Călătoria devine o metaforă pentru relația lor, plină de afecțiune și bucurie, culminând cu o vizită la bâlci.