Știi, neicuță, cum trăiam
Amândoi când ne iubeam?
Ne culcam pe fân cosit,
Ne trezeam în răsărit.
Noi dormeam, murgul păștea
Și mierlița ne cânta,
Numai luna dup-un nor
Se uita la noi cu dor.
Tu cântai, eu ascultam
Și cu luna mă certam
Ori s-ascundă, ori s-apună,
Dragostea să-mi fie bună.
Du-te, lună, ducu-ți mila
Cum duce uliul găina,
Du-te, lună, ducu-ți dorul
Cum își duce vântul norul,
Du-te, lună, ducu-ți dorul
Ca să-mi iubesc puișorul.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice despre o dragoste simplă și idilică trăită în mijlocul naturii. Luna devine un martor al iubirii, dar și un simbol al dorinței de a proteja această legătură de influențe exterioare.