Frunzuliță matostat,
Spune-mi neic-adevărat,
Spune-mi neic-adevărat,
Mă iubești ori m-ai uitat?
Că de când din sat plecarăm,
Noi plecarăm,
Multă lume colindarăm,
Colindarăm,
Multă dragoste-am stricat
Și doruri multe-am uitat,
Când ne iubeam, neică, noi
Tremura frunza-n zăvoi,
Tremura frunza-n zăvoi
Și pica floarea pe noi.
Azi, deși suntem departe,
Dorul inima-mi străbate
Și oricât am vrea s-ascundem
Inimii tot îi răspundem,
Că ea, neică, n-a uitat,
N-a uitat,
Noaptea cu ceru-nstelat,
Ceru-nstelat,
Ea nu uită niciodată
Dragostea noastră curată,
Nici cireșul de pe coastă
N-a uitat dragostea noastră
Că de fiecare floare
Ne dam câte-o sărutare,
Nici cireșul de pe coastă
N-a uitat dragostea noastră
Că ne prindeau zorile
Și ne albeau florile.
Când era cireșu-n floare
Ne-am dat prima sărutare,
Ne-am dat prima sărutare
Și ți-am fost rază de soare,
Florile s-au scuturat,
S-au scuturat,
Tu, neicuță, m-ai uitat,
Tu m-ai uitat,
Ai uitat dragostea noastră
Și cireșul de pe coastă,
Dar cireșu-nfloare iară
Într-o zi de primăvară,
Multe lacrimi ai să verși
Pe sub floarea de cireș
Când o-nmuguri zăvoiul
Și-o ciripi pițigoiul,
Când o da frunza de fag
Mi-oi găsi altul mai drag.
Sensul versurilor
O rememorare nostalgică a unei iubiri trecute, legată de amintiri din natură. Persoana își amintește cu tristețe de momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită și regretă faptul că aceasta a uitat dragostea lor.